Expoziția temporară ”Bijuteriile timpului”

Data evenimentului:

29 iulie 2022

Ora evenimentului:

13:00

Locatia evenimentului:

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Expoziția temporară ”Bijuteriile timpului” organizată în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune aducerea în atenția vizitatorilor constănțeni, dar și a turiștilor români și străini care trec pragul prestigiosului muzeu, a unui lot de 86 de obiecte de mare atractivitate din colecția Muzeului Ceasului ”Nicolae Simache” Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.


Au fost selectate ceasuri de buzunar și de mână purtând semnăturile unor remarcabili orologieri englezi și francezi – George și Edward Prior, George Charle, Eardley Norton, Markwick Markham, Julien le Roy, dar și ceasuri produse în manufacturi elvețiene, precum Longines, Omega, Doxa, Tavannes Watch CO, Tissot.
Ceasurile de șemineu și de masă din bronzuri aurite și marmură impresionează prin eleganță și stil, motivele decorative fiind de inspirație mitogică, biblică și istorică. Sunt prezente și obiecte din domenii conexe orolgeriei – două cronometre de marină de proveniență engleză, folosite ca referință de precizie în timpul călătoriilor pe mare, un altimetru de aviație, un anemometru pentru determinarea vitezei vântului, dar și două aparate de înregistrare și redarea a sunetelor.


Expoziția este întregită de prezența ceasurilor de perete, de proveniență germană și franceză – ceasuri de factură populară lucrate în regiunea Munții Pădurea Neagră, pendule de perete fabricate la prestigioasa firmă Junghans, un spectaculos tablou cu ceas cu reprezentarea unei scene militare, dar și o panoplie cu ceas, inserat în stema României din perioada 1872-1881, purtând deviza Casei Regale – „Nihil Sine Deo”.


”Ceasurile pentru România” constituie un segment de referință din cadrul expoziției. Încă de la începutul secolului al XIX-lea receptivitatea pentru achiziționarea de ceasuri în societatea românească devine tot mai accentuată, ajungându-se în situația de a comanda diferite tipuri de ceasuri unor importante firme europene. Au fost create astfel de ceasuri pentru domenii militare, societăți ale statului român, dar și pentru comercianți de ceasuri pentru promovarea propriilor afaceri. Ele conțin pe cadrane înscrisuri în limba română, iar cele cu mecanisme muzicale au înregistrări cu melodii din repertoriul românesc – Deșteaptă-te române, Hora Unirii, etc. În aceași categorie se înscriu și două ceasuri de mână contemporane, de proveniență elvețiană, realizate la celebrele manufacturi Tissot și Tavannes Watch Co., dedicate unor evenimente majore din istoria României: centenarul Marii Uniri și împlinirea a două sute de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821.


Expoziția va fi vernisată în data de 29 iulie 2022, orele 13.00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din Piața Ovidiu, nr. 12 și poate fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie.

Share to

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Nici un vot pana acum!

Detalii personale
Acceptarea condiţiilor siteu-lui şi acord preluare date cu caracter personal.
La ce doriţi să vă abonaţi ?