Anul de pandemie 2021 a fost un an bogat pentru Teatrul de Stat Constanța

Anul de pandemie 2021 a fost un an bogat pentru Teatrul de Stat Constanța:

5 PREMIERE, 4 PREMII, ZECI DE REPREZENTAȚII LA SEDIU, PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI ȘI TURNEE, PROIECTE ÎN CURS DE REALIZARE

Deși instituțiile de spectacole și concerte au fost greu încercate din cauza pandemiei și au avut activitatea cu publicul restricționată prin limite și condiții impuse de lege, Teatrul de Stat Constanța a avut un an 2021 bogat în premiere, premii, turnee și participări la festivaluri.


PREMIERE:

În 20 martie 2021 – premiera spectacolului hibrid „Ziua Z”, conceput ca răspuns la provocările generate de pandemia Covid 19. Un spectacol ce poate fi urmărit live, atât fizic, în sala teatrului, cât și online, combinând filmările realizate pe scenă cu cele în timp real, într-o mașină ce gonește pe străzile orașului. Scenariul original îi aparține lui Ionuț Sociu, iar regia, lui Bobi Pricop. Spectacolul s-a bucurat de numeroase cronici favorabile și a fost selectat pentru participarea la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – secțiunea online.

În 8 mai 2021 TSC – premiera comediei muzicale „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche, regia Vlad Cristache, divertisment autentic, de cea mai bună calitate, o poveste în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor, iar un band acompaniază live actorii.

În 15 mai 2021 – premiera spectacolului „Maria Tănase. O poveste” – scenariu și regie de Carmen Lidia Vidu, cu Mirela Pană în rolul celebrei cântărețe de muzică populară românească. Spectacolul a participat la turnee în Chișinău și București, iar actrița Mirela Pană a obținut Trofeul „Bacău Fest Monodrame“ 2021.

„8 TAȚI” a fost cea de-a patra premieră a anului 2021, în data de 22 mai, realizată în cadrul programului managerial „Debut la TSC”, în coproducție cu Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca – Facultatea de Teatru și Film, spectacol ce a dat șansa unei tinere regizoare să debuteze pe scena unui teatru profesionist. Regizoarea Irisz Kovacs a obținut premiul pentru debut regizoral la secțiunea „Creație colectivă” a Festivalului – concurs Dbutant 2021.

Cea mai recentă premieră a TSC, spectacolul „Goi pușcă” de Simon Beaufoy, regia Vlad Cristache, după filmul „Full Monty”, a avut loc în 25 septembrie 2021. O comedie britanică plină de suflet, care aduce în fața publicului multe dintre temele grave ale societății contemporane.


EVENIMENTE:

Proiect online spectacol – lectură „Copilul acesta” de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, regia Vlad Cristache, difuzat în data de 9 ianuarie 2021.

Spectacolul-lectură „Insultați. Belarus(ia)” de Andrei Kureicik, traducerea Raluca Rădulescu, regia Erwin Șimșensohn, reprezentație în data de 18 februarie 2021 cu acces gratuit pentru spectatori, în cadrul  programului Belarus(sia) Worldwide Reading Project, realizat în semn de solidaritate cu mișcarea teatrală și cu cetățenii din Belarus, pentru libertate și dreptul de a organiza alegeri corecte și libere.

Proiect online „Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești” – șapte spectacole românești de teatru, pe texte ale unor dramaturgi israelieni, difuzate online în perioada 14 aprilie – 17 aprilie – proiect realizat în parteneriat cu Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și Teatrul „L. S. Bulandra” București, ocazionat de sărbătorirea Zilei Naționale a Israelului, în 14 Aprilie.

Parteneriat cu trei televiziuni locale pentru a difuza în data de 28 mai, spectacolul-lectură „Insultați. Belarus(ia)” de Andrei Kureicik, în contextul incidentului creat de autoritățile din Belarus prin deturnarea unui avion pentru a aresta un opozant politic.

Dezbatere pe tema abuzului sexual asupra tinerilor în data de 27 iunie 2021, după reprezentația spectacolului „Jocuri în curtea din spate”, regia Diana Mititelu – discuții moderate de jurnalistul Cristian Andrei Leonte și de eleva Amalia Pisică – membră a echipei Constanța Capitala Tineretului din România 2021 – 2022.

Serile de Vară ale Teatrului de Stat Constanța – ministagiune estivală pe toată durata lunii august, care a cuprins mai multe spectacole ale TSC, două spectacole ale unor trupe de tineri actori și balerini constănțeni și două nocturne de poezie dobrogeană.

„Nocturne de muzică și poezie dobrogeană” – două ediții, în 17 și 31 august 2021, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța în parteneriat cu Asociația KULTurale, în cadrul stagiunii estivale „Serile de vară ale TSC”.

În luna septembrie, a fost preluat în repertoriul Teatrului de Stat Constanța spectacolul „Povestiri culese” după Donald Margulies, cu Maia Morgenstern și Cătălina Mihai, actrița TSC laureată a premiului Gopo pentru Tânără speranță și nominalizată la premiile UNITER din acest an – spectacol produs în mediul independent (la Teatrul Godot din capitală).

Cu ocazia Zilei Dobrogei, în 14 noiembrie 2021, au fost difuzate online mai multe poezii valoroase ale unor scriitori dobrogeni, interpretate de actori ai Teatrului de Stat Constanța.


PROIECTE ÎN CURS:

În iunie 2021, reputatul regizor Gábor Tompa, directorul programului de regie la Departamentul de Teatru al Universității din California, San Diego, din 2007, și director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Napoca din 1990, a fost prezent la TSC și a susținut o conferință de presă. Regizorul a realizat casting-ul pentru spectacolul „PROMETEU ÎNLĂNȚUIT”, după tragedia cu același titlu de Eschil și „Catastrofă” – piesa pe care dramaturgul irlandez Samuel Beckett i-a dedicat-o în 1982 lui  Václav Havel. Spectacolul va fi o coproducție internațională Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca – Teatrul de Stat Constanța – Teatrul Național din Ljubljana, realizată în 2022, în cadrul proiectului CATASTROPHE, al Uniunii Teatrelor din Europa. Este vorba despre un proiect vast în care sunt implicate opt teatre membre UTE și șapte teatre nemembre, dintre care, în afară de cele deja menționate, se află  Teatrul Național São João din Porto, Teatrul Național din Luxemburg, Piccolo Teatro din Milano, Teatrul Național al Greciei de Nord din Salonic, Teatrul de Dramă Iugoslav din Belgrad, Teatrul Vechi din Cracovia, Teatrul Național din Strasbourg etc.

În această perioadă se desfășoară repetițiile pentru spectacolul muzical „O insulă” după Gellu Naum, regia și muzica de Ada Milea, care ar fi trebuit să aibă în ianuarie premiera, dar a fost amânată până în vara anului următor, din cauza lipsei unui spațiu adecvat.

De asemenea, au intrat în producție încă două spectacole: „Îndoiala” de John Patrick Shanley, regia Diana Mititelu și „Rabbit Hole” (Gaura de iepure) de David Lindsay-Abaire, regia Radu Iacoban.

Proiectul hibrid „#Acedesiguranță”, scenariul Ionuț Sociu, regia Bobi Pricop, coproducție Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Nord Satu Mare se află în producție: un spectacol-performance inovator care va funcționa pe două planuri – unul online, în cadrul rețelei TikTok și al doilea – un eveniment performativ într-un spațiu teatral concret. Spectacolul va putea fi programat și simultan, la toate teatrele coproducătoare, și separat, la fiecare teatru în parte.


PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI:

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – 11 – 20 iunie 2021 – participare cu spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu (două reprezentații) și „Ziua Z” de Ionuț Sociu, regia Bobi Pricop (secțiunea online).

Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative – DIALOG, Brăila, 25 septembrie – 3 octombrie 2021, participare cu spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu.

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Iași – 1 – 10 octombrie 2021 – participare cu spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu (două reprezentații).

Festivalul-concurs „Dbutant” Sfântu Gheorghe – 11 – 16 octombrie, participare cu spectacolul „8 TAȚI”, regia Irisz Kovacs.

Festivalul de Monodrame de la Bacău – 5 – 7 noiembrie 2021 (online), participare cu spectacolul „Maria Tănase. O poveste” de Carmen Lidia Vidu.

Festivalul Național de Teatru – 6-14 noiembrie 2021, participare online și live cu spectacolul „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul Național de Teatru „Toma Caragiu” Ploiești – 8 – 12 decembrie 2021, participare cu spectacolul „Goi pușcă” de Simon Beaufoy, regia Vlad Cristache.

Festivalul de Teatru Tânăr IDEO IDEIS 9 – 15 august 2 – găzduirea repetițiilor și spectacolului participanților din Constanța, trupa „Praf de stele”.


TURNEE:

Teatrul de Stat Constanța a  participat, la sfârșitul lunii septembrie, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, de la Chișinău, organizată de Teatrul Național „Mihai Eminescu”. În data de 28 septembrie, Teatrul de Stat Constanța a susținut, la Sala Studio, o reprezentație a spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu, și, în Sala Mare, o reprezentație a spectacolului „Maria Tănase. O poveste” de Carmen Lidia Vidu.

Spectacolul Teatrului de Stat Constanța „Maria Tănase. O poveste“, regizat de Carmen Lidia Vidu,  a fost invitat la București, la Teatrul Național „I.L. Caragiale“, în Sala Amfiteatru, pentru a deschide stagiunea de vară a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, intitulată „Nopți de vară, sus, pe teatru”.

Turneu la București al Teatrului de Stat Constanța (TSC) 12 – 14 noiembrie, cu două reprezentații ale spectacolului „Jocuri în curtea din spate”, regia Diana Mititelu, la Teatrul Evreiesc de Stat și o reprezentație a spectacolului „Doi tineri din Verona”, regia Alexandru Mâzgăreanu, la Teatrul Odeon.


PREMII:

  • Premiul UNITER pentru ÎNTREAGA ACTIVITATE acordat doamnei ILEANA PLOSCARU, marea actriță a teatrului constănțean. Anul acesta doamna Ploscaru a împlinit 90 de ani de viață, 70 de ani de teatru si 60 de ani de când joacă la Constanța.
  • Premiul UNITER pentru DEBUT acordat regizoarei DIANA MITITELU pentru spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya.
  • Nominalizare UNITER pentru actrița CĂTĂLINA MIHAI la secțiunea CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL SECUNDAR, pentru rolul Speed din spectacolul „Doi tineri din Verona”.
  • TROFEUL „Bacău Fest Monodrame“ 2021 pentru actrița MIRELA PANĂ pentru rolul din „Maria Tănase. O poveste”.
  • Premiul pentru DEBUT REGIZORAL la secțiunea „Creație colectivă” a Festivalului – concurs Dbutant 2021 pentru regizoarea IRISZ KOVACS pentru spectacolul „8 TAȚI”.

ANIVERSARE:

Anul acesta, Teatrul de Stat Constanța a împlinit 70 de ani de la înființare. Având în vedere că realizarea unui eveniment aniversar, cu numeroși invitați din afara localității, presupune eforturi organizatorice ample, care pot fi zădărnicite de orice creștere a cifrelor pandemiei, am amânat proiectul pentru anul 2022. Am decis această amânare pentru a nu face concesii nici în privința duratei evenimentului, nici în privința numărului de invitați.


La 1 noiembrie 2021, clădirea Teatrului de Stat Constanța a intrat într-un proces amplu de reabilitare, printr-un proiect al Primăriei Municipiului Constanța, finanțat din fonduri europene, și din această cauză, în lipsa unui spațiu adecvat, în ultimele două luni nu am mai putut programa reprezentații în Constanța.

Suntem convinși că, în anul 2022, beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Constanța și al președintelui CJC, precum și al societății civile, vor fi identificate soluții optime pentru ca Teatrul de Stat Constanța să poată reveni în fața publicului său, pe o scenă adecvată.

Cadoul nostru de sfârșit de an pentru publicul constănțean este o reprezentație a spectacolului „Maria Tănase. O poveste”, în data de 29 decembrie 2021, ora 19:00, la Centrul Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin”.

 

Share to

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Nici un vot pana acum!

Detalii personale
Acceptarea condiţiilor siteu-lui şi acord preluare date cu caracter personal.
La ce doriţi să vă abonaţi ?