”Arta conversației” cu Lili Sumanaru

De ce?
Sunt prea mulți adulți care ezită să vorbească în fața unui public pentru că undeva în copilărie au avut o experiență neplăcută sau poate că nu au fost expuși suficient la astfel de situații!
”Arta conversației” își propune să ofere tinerilor o metodă simplă și utilă prin care aceștia să se poată exprima liber atât în activitățile școlare cât și în alte situații. Învingându-și temerile și înarmați cu tehnici de vorbire în public, tinerii de azi vor deveni profesioniștii de succes de mâine într-o epocă în care comunicarea rămâne una din competențele cheie!

Ce vor învăța?
Copiii vor invăța printre altele să se prezinte pe sine, ce înseamnă de fapt un public speaker, cum să-și înfrunte propria timiditate sau spaima de a vorbi în public, cum să-și structureze un discurs, cum să facă o introducere de impact sau o încheiere memorabilă, cum să se folosească de limbajul non verbal sau umor – pentru a comunica cu încredere. Metoda de predare îmbină multe exerciții practice, jocuri, simulări și feedback constant atât de la facilitator dar și de la micii cursanți. Distracția și voia bună vor face ca procesul de învățare să decurgă natural iar disconfortul initial va fi dat uitării.

Beneficiile programului:
– De cele mai multe ori, succesul depinde de cât de bine știi să prezinți, sau cât de bine știi să te prezinți. Prima impresie contează.
– Întreaga viață ne întâlnim cu situații în care trebuie să vorbim în fața celorlalți – la școală, la examene, la un interviu, la locul de muncă. Cum ar fi dacă ne-am pregăti să facem față acestei provocări?
– Copilul învață să–și gestioneze emoțiile atunci când este în fața unui public, mai ales prin practică. Chiar și cei mai buni speakeri au emoții la începutul unei prezentări.
– Se va simți competent, iar acest lucru îi va crește încrederea în sine.
– Va descoperi secretele limbajului trupului și cum acesta îi poate fi un aliat bun în gestionarea emoțiilor.

Structura programului:
Atelierul 1 – Gestionarea emoțiilor și limbajul trupului
Cea mai mare provocare atunci când susținem o prezentare în public, este aceea a stăpânirii emoțiilor. Palmele ne transpiră, vocea ne tremură, simțim că suntem în pericol și am face orice să evităm o situație jenantă. Ce-ai spune dacă ai putea să înveți să depășești toate aceste reacții intense?
Atelierul 2 – Dicția
Dacă vrei nu doar să vorbești, ci să-i faci pe cei din jur să te înțeleagă, trebuie să lucrezi la dicția ta. Vorbirea clară și frumoasă are un efect pozitiv asupra percepției persoanei care o are. Prin urmare, nu numai crainicul televiziunii centrale, ci și fiecare dintre noi ar trebui să aibă o dicție clară și inteligibilă.
Atelierul 3 – Structura și prezentarea unui discurs. Dezbateri
Orice discurs are o structură. Cu cât este mai bine definită această structură, cu atât ne este mai ușor să prezentăm ceea ce știm că avem de spus. Structurarea unei prezentări este o abilitate care ne ajută întreaga viață, pentru că o folosim aproape zilnic, atât în relaționările personale și mai ales în cele profesionale.
Dacă știm ce avem de spus, acum ne mai rămâne să o spunem. Dar cum o spunem? Mesajul este important, însă și mai important este modul în care îl prezentăm. De fapt, aici este cheia unui discurs reușit, în a spune ceva simplu într-un mod ușor de înțeles pentru public și care să le trezească interesul.
Atelierul 4 – Prezentarea finală și oferirea feedback-ului
La finalul călătoriei, copiii vor avea ocazia să pună în practică ceea ce au învățat.

Detaliile programului:
Vârstă: 12-16 ani
Număr maxim: 10 copii/grupă

Durată: 100 minute/atelier

Oraș: Constanța
Când?
Din data de 1 februarie 2023, în fiecare zi de miercuri a lunii februarie, de la 17.00 – 18.30.

Cât?
375 lei
Prețul include:
– Participarea la curs și toate materialele necesare.
– Feedback individual, transmis pe e-mail la finalul cursului.
– Suport de curs în format fizic pentru fiecare atelier.

Cine?
Numele meu este Liliana Sumănaru, sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar din 2008, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, licențiată NLP Practitioner și Master NLP, trainer acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, din 2017 fondator al centrului ”Copilării Urbane” și creator de programe și ateliere de dezvoltare personală, arte și abilități practice.
Programul ”Arta conversației” a fost creat din dorința de a-i ajuta pe copii să-și descopere curajul de a ieși în față , de a vorbi, de a-și exprima deschis ideile, de a comunica eficient.
Share to

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Nici un vot pana acum!

Detalii personale
Acceptarea condiţiilor siteu-lui şi acord preluare date cu caracter personal.
La ce doriţi să vă abonaţi ?