Încă cinci săptămâni de teatru în aer liber
Cea de-a treia săptămână din cele opt ale Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022 a adus pe scenă patru spectacole excelente, vizionate de un număr mare de spectatori.
Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, „Goi pușcă” de Simon Beaufoy, a adunat peste 400 de spectatori la Teatrul de vară Soveja, iar atmosfera a fost incendiară şi aplauzele, furtunoase. Cei care nu au reuşit să ajungă săptămâna trecută mai au o şansă să vadă reprezentația de marți, 9 august.
Artiştii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cu spectacolul „Bonjour, bonne nuit, Paris”, au oferit un regal de şansonete de neuitat şi frumoase momente de balet, inspirat legate într-un scenariu de tipul „teatru în teatru”.
În zilele următoare am putut vedea actori de mare calibru, precum Marian Râlea, Dana Rogoz, Anca Sigartău, Florentina Țilea și alții. În centrul orașului, pe scena montată în Parcul Arheologic, au fost UNTEATRU București, cea mai prestigioasă companie independentă de teatru din România, cu spectacolul „Proof” de David Auburn, care a fost sold out, şi Teatrul Bulandra din București, cu „Furtuna” după W.Shakespeare, un spectacol-concert în regia Adei Milea, de asemenea sold out.
Duminică seară, din cauza ploii, spectacolul Teatrului Globe București, „Spune-mi ce-ai făcut cu banii” a fost suspendat. Această minunată comedie în regia Ancăi Sigartău a fost reprogramată miercuri, 10 august, la aceeași ora (21:00), în același loc (Parcul Arheologic).
Toate biletele deja achiziționate își păstrează valabilitatea.
Pentru cei care, din diverse motive, nu pot veni la spectacol la noua dată programată, există posibilitatea de a recupera contravaloarea biletelor, până duminică, 31 iulie 2022, astfel:
– pentru cele achiziționate fizic de la casă – direct la casele de bilete de la Sala Studio (str.I. Lahovary 2A) sau de la City Park Mall (Info Point),
– pentru cele cumpărate online prin platforma Mystage – trebuie trimisă o solicitare prin e-mail și contravaloarea biletelor va fi virată în contul din care a fost făcută plata.
Data limită de 31 iulie este fixată pentru a putea pune la dispoziţia altor spectatori biletele rămase.
În această săptămână, Teatrul de Stat Constanța îşi invită spectatorii la o nouă serie de spectacole, începând de joi, 28 iulie, ora 21:00, când este programată la Teatrul de Vară Soveja, una dintre comediile de succes ale trupei constănţene, „Cea mai frumoasă soție” de Eugene Labiche, regia MC Ranin, un spectacol care nu a mai putut fi jucat în ultima vreme din cauza lipsei spaţiului adecvat – în contextul în care se desfăşoară lucrări de reabilitare a teatrului. Iată că SEAS 2022 oferă spectatorilor prilejul de a se întâlni din nou cu lumea burgheziei pariziene şi intrigile ei amoroase.
Vineri, 29 iulie, tot de la ora 21:00 – un concert de jazz excepţional al unei trupe condusă de muzicianul Sorin Zlat, ale cărui concerte şi turnee internaţionale conturează deja o valoroasă și impresionantă carieră artistică. Sorin Zlat Band vine pe scena din Parcul Arheologic cu Groove Garden, un proiect de jazz-funk ce reunește muzicieni experimentați și cunoscuți pe scena jazz-ului românesc și internațional.
Sâmbătă, 30 iulie, ora 21:00 – una dintre cele mai reputate trupe de teatru din ţară, cea a directorului de scenă Victor Ioan Frunză, vine la Teatrul de vară Soveja cu spectacolul „Școala nevestelor” de J.B.P. Moliere. Cei care au mai văzut spectacole ale acestei trupe, actualmente aflate sub egida Centrului Cultural „Lumina” din București, ştiu că la comediile clasice montate de V. I. Frunză se râde mult, iar intenţiile autorilor se dezvăluie, la distanţă de secole, la fel de proaspete ca în momentul primelor reprezentaţii.
Vă reamintim că pentru spectatorii care cumpără bilete din timp, TSC a inițiat o campanie promoțională EARLY BIRD, primele 150 de bilete la fiecare spectacol programat la Teatrul de Vară Soveja și primele 50 de bilete la fiecare spectacol programat pe scena din Parcul Arheologic având tariful redus de 30 lei.
Biletele pot fi achiziționate online de pe www.mystage.ro, de la Info Point City Park Mall, de la Sala Studio a Teatrului din str. Ion Lahovari nr. 2A, și, cu o oră înainte, de la casieriile din locațiile în care sunt programate spectacolele – Teatrul de Vară Soveja sau Parcul Arheologic.
SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța. Partener principal este Primăria Municipiului Constanța.
Mulțumim partenerilor noștri – Barrissimo Cocktail Bar, restaurantul Mangia Mangia, restaurantul Bierhaus, Plaja Gaia – care doresc să încurajeze participarea la evenimente culturale, așa încât toți spectatorii noștri beneficiază de reduceri prezentând un bilet la un spectacol din săptămâna respectivă. Mulțumim Florăria Magnolia pentru frumoasele buchete oferite participanților.