Încep înscrierile la Festivalul-Concurs DbutanT, ediția a VII-a

Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sf. Gheorghe și Teatrul de Stat
Constanța (TSC) lansează apelul de înscriere la cea de-a VII-a ediție a Festivalului-
Concurs DbutanT, care li se adresează scenografilor aflați la început de drum și care se
va desfășura în două etape: în perioada 19-24 septembrie la Constanța și între 17 și 23
octombrie, la Sf. Gheorghe. Înscrierile încep în data de 1 iulie și se vor face până la data
de 15 august. Curatorul acestei ediții a festivalului este scenograful Adrian Damian,
președintele Centrului Român OISTAT (Organizația Internațională a
Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru).

Conform regulamentului, la Festivalul-Concurs DbutanT de anul acesta se pot înscrie
scenografi, arhitecți, designeri care au o diplomă de absolvire emisă în anii 2019, 2020 și
2021. Înscrierile se pot face la una sau la ambele etape ale festivalului. Pentru înscriere, se vor
trimite în format electronic următoarele documente specifice fiecărei etape:


Etapa I: DbutanT International Program in Scenography – 19-24 septembrie,
Constanța:
Curriculum Vitae
Un filmuleț de maximum 3 minute, în care concurentul să se prezinte și să motiveze
intenția de participare, competențe și așteptări
Portofoliu (în format electronic)

NOTĂ: – După primirea candidaturilor, juriul de selecție al Festivalului-Concurs
DbutanT va alege 20 de participanți (scenografi, arhitecți sau designeri)
pentru tabăra de creație de la Constanța, care se va desfășura în perioada 19-
24 septembrie, sub îndrumarea unor specialiști în domeniu precum: Jean-
Guy Lecat (FR), Nic Ularu (RO, SUA), Carmencita Brojboiu (RO), Paweł
Dobrzycki (PL) și, cel mai probabil, Helmut Sturmer (DE, RO).
– Rezultatele selecției vor fi comunicate sâmbătă, 20 august 2022
– Pentru înscrierea exclusiv la etapa I nu este necesară trimiterea
înregistrării unui spectacol, aceasta fiind obligatorie doar în cazul
concurenților care vor să participe și la etapa de la Sf. Gheorghe.


Etapa II: DbutanT Spectacole în Competiție – 17-23 octombrie, Sfântu Gheorghe
Curriculum Vitae
Un filmuleț de maximum 3 minute, în care concurentul să se prezinte și să motiveze
intenția de participare, competențe și așteptări
Portofoliu (în format electronic)
O înregistrare video a spectacolului cu care vor să participe (preferabil un link, cum ar
fi YouTube sau GoogleDocs, care să nu necesite downloadarea și stocarea
materialului video)
Rider tehnic al spectacolului înscris.

NOTĂ: Pe baza înregistrărilor trimise, juriul festivalului va selecta cinci
artiști ale căror spectacole, cu scenografia semnată de ei, se vor juca pe scena
Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Numele celor cinci finaliști vor
fi anunțate sâmbătă, 24 septembrie.


Documentele vor fi trimise pe adresa de mail secretarliterar@tam.ro până luni, 15
august 2022. În mail-ul de înscriere, participanții vor preciza dacă se înscriu pentru etapa I,
pentru etapa a II-a sau pentru ambele etape.
Instalațiile realizate în tabăra de la Constanța vor putea fi vizionate și la Sfântu
Gheorghe, în cadrul unei expoziții amenajate pe durata desfășurării celei de-a doua etape a
Festivalului-Concurs DbutanT, respectiv 17 – 23 octombrie. Ulterior, aceleași instalații vor
ajunge și în atenția publicului din București, în cadrul unei expoziții amenajate la Goethe-
Institut București.


Premiile de anul acesta constau în posibilitatea a doi tineri câștigători de a fi
scenograf sau scenograf asociat/asistent pentru un spectacol montat la Teatrul „Andrei
Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și un spectacol montat la Teatrul de Stat Constanța.
Festivalul-Concurs DbutanT, ediția a VII-a, a obținut finanțare din partea AFCN și
beneficiază de sprijin financiar și din partea Consiliului Județean Covasna, partener constant
al evenimentului încă de la prima ediție. Mulțumim Consiliului Județean Constanța, care
sprijină acest eveniment prin finanțarea programului cultural al Teatrului de Stat Constanța.
Alături de aceștia, DbutanT are de anul acesta noi parteneri între care: Centrul Român
OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru);
BRD România; Goethe-Institut București și Clubul Sportiv Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe.
Un partener fidel Festivalului-Concurs DbutanT rămâne Asociația Șpraiț.

Share to

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Nici un vot pana acum!

Detalii personale
Acceptarea condiţiilor siteu-lui şi acord preluare date cu caracter personal.
La ce doriţi să vă abonaţi ?