Se modifică circulația pe bulevardul Tomis din Constanța

Primăria Constanța anunță că de la 1 Octombrie 2020, tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia va deveni cu sens unic (zona Victoria-Capitol).

Circulația rutieră pe această porțiune de drum se va desfășura astfel:
– două benzi cu sens unic către zona centrală;
– două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens;
– piste pentru biciclete

Benzile pentru mijlocele de transport în comun vor fi delimitate și semnalizate corespunzător prin indicatoare de informare și marcaje rutiere și vor fi amplasate lângă trotuare. De asemenea, se vor amenaja stații pentru autobuze pe ambele sensuri de deplasare.

Circulația pe bulevardul Tomis se desfășoară cu prioritate față de străzile laterale, cu excepția reglementărilor impuse de funcționarea semafoarelor de la intersecțiile cu bulevardul Mamaia, strada Nicolae Iorga și strada Ion Rațiu.

 

Share to

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Nici un vot pana acum!

Detalii personale
Acceptarea condiţiilor siteu-lui şi acord preluare date cu caracter personal.
La ce doriţi să vă abonaţi ?